Președintele clubului FC Porto, Pinto da Costa, a explicat decizia tehnicianului Andre Villas-Boas de a pleca în acest an la Chelsea prin faptul că acesta este obsedat de Jose Mourinho și a plecat de teama comparațiilor cu antrenorul formației Real Madrid
Potrivit presei portugheze, Pinto da Costa a citat o conversație pe care a avut-o cu Villas-Boas, în care acesta își exprima teama că nu va mai fi căutat de marile cluburi din lume dacă echipa FC Porto ar fi pierdut într-un mod rușinos în fața formației FC Barcelona, în Supercupa Europei, și nu s-ar fi ridicat la nivelul așteptărilor în Liga Campionilor. „I-am spus că, în condiții normale, la 33 de ani ar fi trebuit să antreneze Academica Coimbra sau Naval, pentru ca la 40 de ani să fie la un club mare, dar că el, la 33 de ani, a câștigat deja ceva cu FC Porto și că avea posibilitatea de a obține alte multe trofee. Iar el mi-a răspuns: «Este frumos ce spui, însă dacă luăm trei-patru goluri de la FC Barcelona și nu avem un parcurs bun în Liga Campionilor, atunci nimeni n-o să mă mai caute». El are un complex și trăiește tot timpul cu gândul la fantasma lui Mourinho. Cum Mourinho a câștigat Cupa UEFA și Liga Campionilor cu FC Porto, el nu a vrut să continue de teamă că nu va putea câștiga aceleași trofee”, a declarat președintele clubului FC Porto, Nuno Pinto da Costa.
Oficialul a adăugat că l-a sfătuit pe Villas-Boas să mai rămână un an la FC Porto, dar că aceasta a preferat să plece acum „de teama de a fi comparat cu Mourinho”. „Dacă i-aș fi fost tată, i-aș fi spus ceea ce i-am spus ca președinte și prieten: că trebuie să mai rămână un an. I-am amintit că dacă Mourinho a primit cinci goluri de la Barcelona nu a încetat să mai fie cel mai bun antrenor din lume. În fotbal, când te gândești la un club mare, nu-ți vine în cap numele Chelsea, ci Real Madrid, FC Barcelona sau Manchester. I-am zis că acesta va fi ultimul sezon al lui Guardiola la Barcelona și că Barca ar fi clubul ideal pentru el, dar s-a speriat de comparația cu Mourinho și a plecat acum”, a mai spus Pinto da Costa.
Andre Villas-Boas, care a câștigat Liga Europa cu FC Porto în sezonul 2010/2011, a semnat, în iunie, un contract pe trei ani cu Chelsea Londra. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER